Misterele arhivei din Sannicolau Mare

Locul unde actele se masoara cu vagonul . Peste dosare se asterne praful, iar destinele sunt invaluite in taine l Stramosii cetateanului din Arizona l Educatie pe banii Postei Romane l Ce n-au stiut nici serviciile secrete ale lui Ceausescu Pasiunea de a face trecutul activ in prezent Exista meserii care nu se pot face numai prin profesionalism "rece", fara implicare emotionala. Si sunt oameni haraziti pentru asta. Ii recunosti dupa stralucirea aparte pe care o au in privire. Si dupa puterea de convingere pe care o pun in cuvinte, atunci cand iti vorbesc despre ceea ce fac. Un asemenea om este si Ioan Pacev, arhivarul primariei Sannicolau Mare. Pasiunea din tinerete, colectionar de timbre si documente vechi, l-a urmat toata viata. A fost militar, presedinte in sistemul cooperatiei, director, dar abia dupa pensionare, activitatea salarizata s-a armonizat cu pasiunea. Acum are 77 de ani, si este, de sapte ani, initiatul arhivei Primariei Sannicolau Mare. Vorbind despre inceputul "carierei" sale in acest domeniu, povesteste cu umor: "Cand am preluat, era o babilonie in evidenta hartiilor. Mi s-a dat dispozitie sa iau fiecare fila de dosar la mana si sa selectionez totul: ce este de predat la Arhiva Nationala, ce ramane aici, si ce nu se mai pastreaza. Am predat trei camioane cu dosare la Timisoara, doua camioane la DCA, si restul este ce a ramas, si vedeti in aceasta incapere" . Putini sunt cei care au nevoie, in toata viata, de arhivar, dar atunci cand se apeleaza la el, de cele mai multe ori, arhivarul are chipul sperantei. Unii isi cauta "ani de munca", perioada pentru care nu au acte, altii vor lamuriri asupra unei proprietati, pentru care s-a ajuns in instanta si cate altele. Motivele ce ii determina pe oameni sa treaca pragul arhivei sunt nenumarate. Esenta este, apoape intodeauna, aceeasi: printr-un act inregistrat pe o hartie prafuita de timp, trecutul redevine activ, in prezentul solicitantului. Fara invingatori si invinsi Secretul succesului in meseria de arhivar, se ascunde in rabdarea si meticulozitatea cautarii. Si in filozofia cu care este privita lumea. Pentru un arhivar nu exista invingatori si invinsi. Asa cum ii arata Istoria. El, arhivarul, stie, ca oricand, un invins, poate gasi la arhiva o informatie care sa-l transforme in invingator. Iar un invingator ajunge sa se predea. Ascultandu-i pe cei care au trecut pragul arhivei din Sannicolau Mare, Ioan Pacev a dobandit si darul povestirii: "Intr-o buna zi m-a cautat un cetatean din Arizona, stiind ca aveam acte de stare civila din 1898 ­ 1899. Se numea Cosor si dorea sa afle cine sunt stramosii lui, care au trait pe aceste meleaguri. Altul, un evreu, si-a cautat o mostenire, o casa. A gasit-o, dar era atat de prapadita, incat a renuntat la ea. Sunt si cazuri care ma impresionesaza atat, incat ma urmaresc zi si noapte " Enigmatica si inca atat de frumoasa Batranul arhivar a fost vizitat si de o femeie, cam de varsta lui, "frumoasa inca, dar trasaturile ei vorbeau de o frumusete rapitoare, la vremea tineretii ei". Enigmatica, nu a lasat sa-i fie patrunse prea multe amanunte din viata si doar puterea de convingere a arhivarului au adus-o catre marturisire. Fata de mosier, avea copilul de doar un an, cat parintii i-au fost ridicati de puterea bolsevica de la noi. Ea traia, atunci, la Timisoara. Avocatul familei a sfatuit-o sa dispara, sa-si piarda urma si numele daca vrea sa supravietuiasca.
Speriata, s-a conformat indemnului. A trimis o scrisoare soacrei, mintind ca fuge cu un ofiter german. Sa vina mama soacra sa ia pruncul si sa-l dea la orfelinat, iar sotul, in baza celor scrise, sa poata divorta. Apoi a apelat la prefectul acelor vremuri, cunoscut al familiei, ca pe mosia parintilor se organizau multe partide de vanatoare si la seful Penitenciarului Timisoara, si el amator de vanatoare. I s-au facut acte de angajare la penitenciarul timisorean si a fost transferata, imediat, la alt penitenciar, iar de acolo, in constructii, ca pontatoare. Locuia intr-o baraca si nimeni nu mai stia cine a fost. Dupa cativa ani s-a recasatorit, si de atunci de numele familei ei nu a mai amintit nimeni. In mare taina, se mai interesa de pruncul lasat la orfelinat. Acesta crestea, si avand "origine sanatoasa", de copil abandonat definitiv, a ajuns aviator, pilot pe unul din elicopeterele folosite numai de Ceausescu. Acum, in varsta, si "inca atat de frumoasa", enigmatica femeie traia o mare dilema : sa revendice, pentru cel abandonat, mosia stramosilor, sau sa lase totul asa cum a decis destinul, si fiul ei sa ramana, pe mai departe, cu parinti necunoscuti pentru elCopiile facute dupa actele de la arhiva Sannicolau Mare vor fi, poate, bunul sfatuitor. Viitorul, computerizat, va fi fara gust si miros. Prins de povestirile arhivarului, nu mi-am dat seama cum trece timpul, dar, la plecare, dumnealui m-a mai ademenit si cu altele: "Sa va arat si portretul fiului lui Napoleon, putini au asa ceva, pe o carte postala, sau, uitati cum se raspandea cultura in anul 1938 !" ­ mi-a aratat o ilustrata, in spatele careia, intr-un colt al suprafetei de corespondenta, era inscriptionat: " Daca scrieti o formula de politete exprimata in cinci cuvinte, taxa postala va fi de un leu in loc de trei lei". As mai fi ramas, dar, stiam, dupa cum o stia si el, ca timpul nu poate fi oprit in loc, chiar daca viitorul arhivei va fi computerizat, fara gust si fara miros
( http://www.renasterea.ro/main/searchview.php?id=69&page=200310 )
Data : 27.10.2003